Radiografie Design Nordic
Zilele trecute la noi in magazin, cineva a expus o idee interesanta despre o posibila potrivire intre simplitatea tipica design-ului nordic si estetica apartamentelor din blocurile romanesti de locuinte. Volumele simple, rectangulare, inaltimea nu foarte generoasa a acestora, ar fi bine puse in valoare de abordarea unei estetici minimale dar expresive, caracteristica scandinavilor. Posibil ca da, din motivul evident ca un spatiu de mica amploare nu poate fi amenajat intr-un stil incarcat, care sa abunde in elemente de décor.
Imi amintesc de sentimentul de prea mult pe care-l aveam intrand in apartamentele de bloc ale anilor 80. Bibliotecile din lemn masiv pline cu carti, vitrinele cu cescute si bibelouri parca iti luau aerul. In plus, masa asezata in centrul camerei, pe un covor gros persan, nu lasa prea mult spatiu liber si facea sa creasca senzatia de claustrofobie.
Cautand imagini sugestive pentru epoca aceea, am descoperit ca la Timisoara exista un Muzeu al Consumatorului Comunist si iata o imagine de acolo, sugestiva oarecum pentru vremurile acelea.
Dar sa va spun si de ce am ales subiectul de azi aici pe blog. In colectia COMBIC obiectele din tarile nordice sunt in numar mare si am fost deci catalogati drept furnizori de design scandinav.
Intrebarea mea este: de ce sa le placa romanilor asa zisul stil nordic in amenajarea spatiului de locuit? Se potriveste intr-adevar cu noi, sau e doar „cool”, iar in ziua de azi da bine sa fii la moda?
Impresia mea este ca simplitatea si economia de resurse ale acestui tip de décor se potriveste de fapt cu stilul de viata contemporan, in care timpul e limitat, in care stresul vietii in oras e mare si avem nevoie de serenitate in spatiul intim al locuintei. In plus cred ca traim intr-o lume foarte diversa, care abunda in stiluri si uneori avem sentimentul de prea mult, si de aici nevoia de simplitate.
M-am hotarat deci sa fac o radiografie mai atenta a stilului nordic, pentru a depista insusirile sale si a le enunta pe cat posibil. Nu a fost greu deloc, m-am comportat ca un elev silitor atunci cand i se cere sa descrie imaginea din carte.
Ce culori se folosesc?
Albul si griul sau culorile sterse, care sa aiba o anumita patina, sunt tipice.
Nu hotarat culorilor tari! Un perete galben, rosu sau un tapet cu flori nu o sa gasesti niciodata intr-o amenajare in stil nordic.
Negrul e vedeta si apare ca si culoare de accent in mobilier, lampi sau textile. El este incitant si da contrast.
Cum este mobilierul?
Mobilierul are forme simple si de obicei rectangulare. In loc de masa poti sa folosesti un blat de lemn pe doua picioare metalice. Se pot folosi chiar si elemente de mobilier tehnic. Etajerele din garaj pentru depozitat unelte, se pot muta in livingroom si pe ele se asaza, cateva carti, un vas de sticla sau o mica sculptura din piatra. Rezultatul va fi unul expresiv cu siguranta.
Alte insusiri tipice sunt:
Texturile patinate, finisajele mate, betonul, lemnul nebaituit.
Cum mai poti sa improvizezi:
Cu o oglinda sprijinita pe un perete, cu panze albe pe canapelele din living si cu cateva plante verzi.
In final sa va spun si care este cea mai importanta insusire a unui decor in stil nordic. El este sarac in elemente. Nu abunda nimic si economia de obiecte este cea mai importanta!
Pentru a obtine asta, trebuie sa prevezi spatii de depozitare suficiente in amenajarea locuintei, sau sa renunti la obiectele in exces atat cat iti permite sufletul…
Daca ai insa un apartament liber de inchiriat, si vrei sa obtii un look cool, incearca o amenajare de tipul asta. Iti va reusi cu siguranta si costurile pot fi rezonabile.
Suficient cu scrisul azi, fara excese cum spuneam!
Pe curand,
Ruxandra
Surse foto: HouseDoctor, Bloomingville, Combic, Muzeul COnsumatorului Comunist
Lasa un comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.